Nistagmus - ne deranjeaza cu ceva ?

Nistagmusul este definit ca o miscare involuntara si repetata a globilor oculari. Termenul nistagmus este derivat din grecescul nmstagmos, folosit pentru a descrie miscarile embrioase ale celor somnorosi sau atinsi de patima alcoolului. In cursul timpului, nistagmusul a suferit numeroase clasificari din partea medicilor, dupa diferite criterii: vertical, lateral, rapid, lent, fiziologic, patologic etc.

Sarind peste unele detalii, nistagmusul se poate clasifica in doua mari categorii:

• nistagmusul congenital;


• nistagmusul dobandit ca urmare a unor boli neurologice.

Primul dintre acestea, cel congenital, se asociaza adesea cu defecte de vedere, dar care nu sunt cauzate direct de catre acesta. Amintim ca nistagmusul nu e un viciu de refractie si ca nu se poate corecta cu ochelari! Ochelarii sunt purtati pentru corectia defectelor de refractie cu care se asociaza nistagmusul. Miscarea necontrolata o ochilor poate depinde de starea psihica, stress etc. Nu au fost raportate cazuri in care nistagmusul sa se agraveze cu varsta. Dimpotriva, nistagmusul se poate ameliora considerabil pe masura ce copilul creste.

Nistagmusul dobandit pe fondul unor boli neurologice nu este asociat cu defecte de vedere. Cel mai adesea, nistagmusul este corelat cu anumite miscari ale ochilor sau cand este fixat un obiect, spre partea laterala a campului vizual. Acest fenomen se numeste oscilopsie si este frecvent asociat cu sindrom vertiginos.

Unele medicamente, ca Fenobarbitalul, pot provoca nistagmus, asociat cu oscilopsie.

In post-urile care urmeaza, o sa prezint mai multe despre investigarea electrica a nistagmusului si despre dificultatea cuantificarii si clasificarii lui, precum si despre posibilitatile neinvazive de vindecare. In cele din urma, vom ajunge la subiectul blog-ului...biofeedback-ul. Astept intrebarile, sugestiile si comentariile voastre!

Electrooculograma

In esenta, electrooculograma (EOG) este o masura fiziologica, reprezentand diferenta de potential dintre partea anterioara a ochiului - epiteliul corneean si cea posterioara - epiteliul pigmentar retinian. Este considerata, dpdv clinic, o masura a functiei epiteliului pigmentar retinian si a straturilor externe ale retinei. Astazi, EOG este folosita pe scara larga pentru investigarea functiei oculomotoare a aparatului extrinsec al globului ocular.

Ca si scurt istoric, EOG isi are originile in secolul XIX, cand, in 1848, Emil du Bois-Reymond a observat faptul ca partea anterioara a ochiului (corneea) este incarcata pozitiv fata de cea posterioara. Astfel, se creaza o diferenta de potential intre cele doua fete ale ochiului. Elwin Marg a fost cel care a dat numele procedurii electrooculograma, in 1951, iar Geoffrey Arden, in 1962 (Arden et al., 1962) a dezvoltat primele aplicatii clinice.

Asadar, axul anteroposterior al globului ocular se comporta ca un dipol, cu partea pozitiva anterior, iar cea negativa la interior. Prin miscarea ochilor, cu ajutorul aparatului locomotor al globilor oculari, dipolul executa, de asemenea, deplasari ale vectorului. Am stabilit ca cea mai comuna aplicatie a EOG este investigarea mischilor extrinseci si a nervilor care le comanda activitatea. Cum este aceasta investigatie posibila ? Simplu. Vom efectua, din nou, imaginar, cea mai simpla experienta de EOG, cea in care investigam miscarea in plan orizontal a unui ochi. Apoi, prin inferenta, vom extrapola la un set intreg de miscari, ajungand la citit si la alte miscari complexe.

In esenta, EOG presupune recoltarea de diferenta de potential dintre doua puncte. Fiind o procedura neinvaziva (cel putin in aceasta varianta), putem folosi, pentru indeplinirea obiectivului experimentului propus, doi electrozi: unul atasat lateral de ochi, celalalt medial, pe partea laterala a nasului. Electrozii trebuie sa fie suficient de mici pentru aceste suprafete, astfel incat sa nu stanjeneasca mentinerea deschisa si miscarile ochiului. Ceea ce vedem noi pe monitor este graficul diferentei de potential dintre cei doi electrozi in functie de timp. La inceput, aparatul este calibrat. Calibrarea se face prin fixarea cu privirea a unor puncte care apar pe monitor, in conditiile mentinerii fixe a pozitiei capului (aceasta este o conditie esentiala pentru intregul experiment). Dupa calibrare, in cazul in care fixam cu privirea un punct in fata noastra, graficul va fi aproximativ o linie dreapta. La miscarea ochilor in plan orizontal, capetele dipolilor se deplaseaza relativ fata de punctele de recolatare (electrozi) si se creeaza astfel o variatie de potential intre cei doi electrozi, reprezentata printr-o inflexiune a graficului. La miscarea in directia opusa, graficul va efectua o inflexiune inversa, semn ca dipolii revin in pozitia initiala si chiar o depasesc. Astfel, graficul devine aproximativ o sinusoida, ilustrand, prin inflexiuni, miscarile in plan orizontal ale globului ocular.

Similar, pentru inregistrarea miscarilor in plan vertical, se utilizeaza doi electrozi, situati deasupra ochiului (pe spranceana), respectiv dedesubt de ochi. Se pot inregistra si simultan cele doua tipuri de miscari.

In posturile urmatoare, o sa detaliez folosirea EOG in investigarea unei boli aparent inofensive, nistagmusul. Astept commenturile voastre.

Electromiograma

In esenta, electromiograma (EMG) este inregistrarea grafica a semnalelor electrice produse de muschii striati si netezi din organism. De unde provin aceste semnale electrice ? Sa ne reamintim ce am invatat in liceu la capitolul "Tesuturi excitabile". Cei care au studiat si la facultate aceste capitole, vor sti despre ce vorbesc. Cei ce nu, va rog sa ma urmariti mai departe. Daca observati abateri de la adevarul stiintific, va rog sa mi le semnalati, aceasta fiind valabil pentru orice post de pe blog.

O celula, inclusiv celula musculara, are trei componente fundamentale: membrana celulara (=plasmalema), citoplasma si nucleul. Dintre acestea, importanta in EMG este membrana. Intr-o celula, in repaus (de exemplu, cand celula musculara nu se contracta), sarcinile pozitive sunt distribuite in majoritate la exterior, ramanand un deficit de sarcini pozitive la interior. ATENTIE !!! Este gresit sa spunem ca in repaus, sarcinile pozitive sunt la exterior si cele negative sunt la interior. Sarcini pozitive sunt pe ambele fete ale membranei, insa, fiind mai multe la exterior decat la interior, s-a stabilit, prin conventie, formularea "membrana este pozitiva la exterior si negativa la interior". Corect insa ar fi sa spunem "membrana este mai pozitiva la exterior si mai putin pozitiva la interior".

Sarcinile pozitive de la exterior sunt reprezentate de ionul Sodiu (Na+), iar cele de la interior, de ionul Potasiu (K+). In membrana, exista asa-numitele canale pentru Na+, care sunt inchise in repaus. Atunci cand asupra membranei musculare (=sarcolemei) actioneaza un stimul (stimulul fiziologic este declansat de sinapsa neuromusculara), polarizarea membranei se inverseaza, in felul urmator: se deschid canalele pentru Na+ din membrana, ionii de Na+ difuzeaza masiv in interiorul celulei, depasind numeric ionii de K+ si ramanand un deficit de sarcini pozitive la exteriorul celulei. In consecinta, se spune ca, in activitate, "membrana este pozitiva la interior si negativa la exterior". Sper ca in viitor sa pot aduce in sprijinul explicatiilor niste imagini.

Acum, stiind aceasta teorie, sa facem un expriment imaginar. Sa consideram ca avem la dispozitie doi electrozi metalici microscopici foarte fini. Unul il plasam pe suprafata unei celule musculare (deci la exteriorul sarcolemei), iar pe celalalt la interiorul acesteia, pe suprafata interna a sarcolemei. Acesti electrozi sunt conectati la un milivoltmetru, conectat la randul sau la un calculator, iar un software ne face graficul variatiei diferentei de potential dintre cei doi electrozi, in functie de timp. In repaus, graficul nostru ar fi o linie dreapta, pentru ca diferenta de potential nu se modifica. Diferenta de potential dintre cei doi electrozi, in repaus, se considera -80mV. Odata cu interventia unui stimul, patrunzand sarcini pozitive in celula, diferenta de potential (in modul) scade, pentru ca se tinde spre egalizarea sarcinilor de pe cele doua fete ale membranei. Deci graficul nostru urca pana la 0. Dar cum am stabilit ca ionii din interior sunt depasiti de cei din exterior, graficul ne va urca pana deasupra de 0, pana in jurul valorii de +35 mV. Aceasta panta ascendenta se numeste depolarizarea membranei celulare. Urmatoarea etapa este repolarizarea celulei, in care graficul scade inapoi spre valoarea de repaus, prin efluxul sarcinilor pozitive spre exteriorul membranei. Aici ar fi mai multe de spus, dar nu intram in detalii, pentru ca tesuturile excitabile nu sunt specificul acestui blog. Am sa ma restrang la ceea ce ne ajuta strict pentru biofeedback, urmand sa ofer informatii suplimentare celor care doresc acest lucru.

Odata (sper) inteles acest experiment imaginar, ne putem da seama foarte simplu ca nu este la indemana oricui sa faca un astfel de experiment in realitate, din cauza invazivitatii sale (e limpede ca trebuie perforata pielea si tesutul subcutanat, pentru a patrunde in muschi). Asa ca s-a implementat o noua tehnica electromiografica, mai putin precisa, dar zero invaziva, electromiograma de suprafata. Aceasta presupune inregistrarea diferentei de potential intre doua puncte de pe piele, cu ajutorul unor electrozi cutanati. Aceasta este tehnica folosita in bio/neurofeedback.

Sper doar ca nu ati ajuns sa urati fiziologia prin citirea acestui post. V-as fi recunoscator pentru sugestii, reclamatii sau orice forma de feedback.

Parerea NATIONAL INSTITUTE OF MENTAL HEALTH- Division of Scientific and Public Information despre Biofeedback

Biofeedback-ul este o tehnica de tratament in care pacientii sunt antrenati sa isi imbunatateasca starea de sanatate folosind semnale de la propriile lor organisme. Fizioterapeutii folosesc semnale de bofeedback pentru a ajuta victimele accidentelor vasculare cerebrale sa isi recapete miscarile membrelor paralizate. In psihologie, o aplicatie curenta este detensionarea pacientilor cuprinsi de anxietate si este folosita ca tehnica de relacare a acestora. De asemenea, biofeedback-ul poate fi folosit in managementul durerii, reusind reduceri semnificative ale acesteia, pe o scara VAS (Visual Analogic Scale), de la cote impresionante (9, 10) la unele suportabile (3, 4).

Site-ul psychotherapy.com ne ofera exemple din viata de zi cu zi in care folosim biofeedback-ul. Fiecare dintre noi si-a masurat temperatura axilara cu un termometru medical sau s-a cantarit. Aceste aparate ne ofera informatii despre organismul nostru, care altfel ar fi inaccesibile simturilor noastre (nu avem receptori constienti pentru temperatura sua pentru greutatea corporala!). Obtinand aceste informatii de la aparate, putem sa actionam, in consecinta, inspre normalizarea lor: tratament pentru scaderea temperaturii sau dieta corespunzatoare greutatii. Sper ca am explicat notiunea de feedback suficient de bine.

Astept comentarii!

Biofeedback - definitie

Biofeedback-ul este o forma de medicina alternativa, care implica masurarea unor parametri cuantificabili fiziologici ai corpului, precum: tensiunea arteriala, frecventa cardiaca, temperatura corporala, raspunsul galvanic al pielii, tensiunea musculara etc, oferind o procesare inteligibila a acestora pacientului, in timp real. Aceasta tehnica aduce in planul constientei pacientului fenomene care, altfel, nu le-ar fi constientizat.Oferind pacientului informatii considerate involuntare, se ofera acestuia ocazia de a dobandi controlul asupra unor procese fiziologice, considerate pana atunci apanajul sistemului nervos vegetativ.